Despre pierderi mici și mari

In momentele grele, de crizã, avem senzația cã ceva în interiorul nostru lipsește. Apare un gol atât de mare încât simțim cã este mult prea greu, simțim sã nu mai fim.  Poate sufletul nostru a experimentat o fragmentare puternicã de-a lungul timpurilor, trăită la nivel fizic și emotional. Durere, neputințã, blocaj. Sau poate undeva, cândva, s-a produs un stres atât de mare, încât ne-a condus către depresie, anxietate, sentiment nesfârșit de pierdere.  Ne trezim intr-o dimineață cu acest gol interior. Poate cã tocmai în acestã dimineață reușim să-i identificam prezența.

De unde a venit, cum se numește, ce vrea să-mi spună? Nu mai contează, pentru cã imediat apare nevoia de a-l umple.

Chiar așa, ce mă fac cu asta? Cum voi trai secătuit, pustiit? 

Se spune cã nu de ceea ce ni se întâmplă ne temem, ci de emoțiile pe care ni le trezesc acele întâmplări. Și atunci ne uitam în jur și găsim oameni, obiecte, relații, locuri sau job-uri care sa ne salveze de la pustiirea interioară. Ne umplem cât putem de bine cu iluzia ca am astupat vidul. Cã suferința ce provine din fragmentarea inițială va trece de la sine, are nevoie doar sa fie camuflată. Cu un bandaj. 

Cã nu va fi nevoie ca lucrurile sa fie iar prea dificile, sã simțim iar cã nu suntem iubiți, cã nu vom reuși sa ajungem la ceea ce ne-am propus. Cã suntem neajutorați, lipsiți de speranță și nedemni de orice lucru bun care ni s-ar putea întâmpla. Și ușor, ajungem sã ne atașăm atât de mult de acești înlocuitori, sã ne identificam cu ei, ca fiind substitutul nevoilor noastre interioare încât dezvoltãm dependențe și relații nesănătoase. Devenim prieteni de drum lung, loiali și fideli. 

Punem atât de multã energie în asta încât ajungem sã simțim cã fac parte din noi. Sunt ai noștri. 

Doar cã la un moment dat, apare o noua experiența de viață, poate o simplã pierdere, nesemnificativã la prima vedere. Si-ți mai aduce cineva și o oglindã fermecată în care poți vedea golul din dimineața cu pricina, alături de o umbrã. Iar acum este mai profund și mai adânc iar umbra este parte din tine. Si-ți dai seama cã tot ce ai reprimat și cu care nu ai dorit sa te confrunți apare acum. Constatãm și cã toate acele aspecte de care ii consideram vinovați pe ceilalți, se aflã și în interiorul nostru. 

Cum voi reuși sa fac fațã? Cum voi suporta temerea pierderii? 

Probabil ai doua variante foarte la îndemână: 

  • Posibil vei crește intensitatea atașamentului pe care l-ai creat cu persoana, dependența, job-ul respectiv prin încercarea constantã de a întări legăturile.  In mod paradoxal, abordarea posesivã duce la destrămarea legăturii create, mai ales dacă vorbim de o persoana. 
  • Sau poți nega inevitabilul, sau de fapt caracterul temporar al acestor atașamente care au avut rolul lor la momentul respectiv. Nu mi se va întâmplă mie, am ceva semne, dar sunt safe. 

Sau se poate naște o întrebare cu efecte pe termen lung, din partea ta sănătoasă, care știe dintotdeauna calea. O întrebare salvatoare ce te poate conduce către un ciclu destinat eliberării, maturizării emoționale și a vindecării : 

Oare de ce simt acest gol interior care mã face sã caut soluții de genul atașamentului nesănătos fațã de unele persoane și ale dependenței? Ce evit? 

Cu cât vom găsi răspunsurile în interiorul nostru și raportat la noi, Sinele nostru va iubi în loc sa caute iubirea. Începând din interior pentru interior, ca mai apoi iubirea sa devină nesfârșită. 

Abonează-te la newsletter.